Constantin Budescu, la un pas să fie dat afară de la Damac FC. „Deja are probleme! N-a fost opțiunea antrenorului!”

Constantin Budescu, la un pas să fie dat afară de la Damac FC. „Deja are probleme! N-a fost opțiunea antrenorului!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ciprian Panait a vorbit despre viitorul lui Constantin Budescu, iar acesta a dezvăluit că internaționalul român este la un pas să plece de la Damac FC.

Fost secund la Al Hilal, Ciprian Panait susține că mijlocașul Constantin Budescu are probleme în Arabia Saudită și că nu este dorit de antrenorul lui Damac FC.

Ciprian Panait are informații că oficialii lui Damac au fost cei care au insistat ca Constantin Budescu să semneze până în vară în schimbul unui salariu în valoare de 600.000 de euro, iar tehnicianul echipei din Arabia Saudită nu știe să-l pună în evidentă pe internaționalul român.

Constantin Budescu, la un pasă să fie dat afară de la Damac FC

„Cred că are probleme acolo. Deja are probleme. Am văzut imagini pe Twitter… El nu a fost opţiunea antrenorului, ci a celor din conducere.

Nu a fost adus la cerinţa antrenorului şi asta e foarte important. Cei din conducere au fost impresionaţi de ce a făcut Budescu la Al Shabab. Au crezut că va juca la fel, dar atunci era pregătit de Şumudică, un antrenor care ştie foarte bine cum să lucreze cu el.

Un antrenor care nu îl cunoaşte pe Budescu îl limitează mult. Nu ştie să îl pună în evidenţă. Din păcate, nu cred că va reuşi acolo” , a spus Ciprian Panait, fost antrenor în fotbalul arab, la Look Sport.

Gabi Tamaș anunță că Budescu merge la FCSB din vară

Despre situația lui Constantin Budescu a vorbit și Gabi Tamaș, cel care este foarte apropiat de „Budi” încă din perioada în care jucau împreună la Astra Giurgiu. Fundașul lui FC Voluntari susține că mijlocașul lui Damac FC o să meargă la FCSB în vară, așa cum Gigi Becali anunța pentru ProSport.  „Am vorbit cu Budescu, da. Discuţia cu FCSB era pentru vară, nu pentru acum. Am văzut că s-au înţeles, dar din vară. E ce am auzit. Probabil a ales să se întoarcă în vară la FCSB, a spus Tamaş pentru România Fan TV.

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă. Bărbatul din Moldova fusese îngropat de viu de patru zile
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă.…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
România e obligată. Ordinul s-a dat de la UE. S-a stabilit un termen limită
România e obligată. Ordinul s-a dat de la UE. S-a stabilit un termen limită
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×